Banshee sau revolta piciorului de lemn

Fiecare poet este atipic, se abate de la o ˶normă˶ care, de fapt, nu există. Dar Petre Ioan Crețu și poezia sa, excepțională și excepționistă, iese cu mult din limitele vreunui tipar posibil. Admirabil este la el spiritul liber. Nu propune sfidarea a unor limite, ci ignorarea lor într-un  mod, aș zice, demiurgic. Câtă vreme lumea încă nu este creată, la începutul vremurilor, făuritorul ei poate s-o modeleze așa cum îl îndeamnă inspirația. Poezia lui Petre Ioan Crețu are suflul unui big-bang întemeietor. Cărțile îl apasă pe piept, dar nu- l ” prejmuiesc”, așa cum ar zice clasicul, ci îi măresc forța și dorința de a respira titanic. Această carte neobișnuită și extrem de puternică adună ceea ce îl caracterizează pe poet în proprii ei termeni: Nonsens, deșertăciune și momentul meu de tresărire. Ultimul e cel care contează. Petre Ioan Crețu nu își întemeiază un ținut sau un regat, ci un Univers, cu tot haosul si (fărăde)legile lui.

Horia Gârbea

Dintr-o umbră în alta

va trebui să ne împlinim unul altuia sufletele

până vor deveni pereche

apoi le vom rostogoli până se vor rotunji

după care vom trece febril

în starea de îngeri

așa cum o larvă se transformă în fluture

ca într-un joc cu icoane și demoni

unde palmele noastre

vor construi povești și castele

sau vor îmblânzi cutele cerceafului

urmele trupului tău umede

șoaptele fierbinți ale șarpelui

și acel du-te vino dintre coapsele tale

nici nu știu cât de conștienți am fost

în trecerea prin această lume

și nici nu știu câte existențe

și mai ales câte oglinzi

am străbătut în devenirea noastră

în durere

se pare că prea multe pustiuri au crescut în noi

până când ne-am regăsit

prea multe drumuri prea multe veșnicii

dar sunt sigur

că abia acum trebuia să ne întâlnim

nici un minut mai devreme

nici un minut mai târziu

altfel cum am fi știut să ne bucurăm

de rezerva de tinerețe din trupurile noastre

sau cum am fi înțeles cât de sus putem zbura

ne-am fi mulțumit să trecem comod

dintr-o relație în alta

dintr- o umbră în altă umbră

până ne-am fi plictisit și am fi murit

sufocați de spaima timpului risipit

și cum am fi știut să ne bucurăm

de fiecare clipă

ca și cum ar fi ultima,

cu sângele tropăind nerăbdător

în carne

ca un armăsar pur sânge

nu e așa că ne reîntregim

în fiecare secundă

EU Sburătorul de mine

TU femeia din tine, fiară sublimă?

cântarea cântărilor în timpul ce vine

apoi nemărginitul din noi,

ce zici va fi bine?