Condiția de nemuritor

Horia Gârbea

Condiția de nemuritor

Cursive și publicistică

Colecția Arcadia

Am avut mereu un interes aparte pentru specia jurnalistică a cursivului. Niciun dicționar nu dă, pentru cuvîntul cursiv, accepțiunea aceasta, gazetărească. Nici măcar manualele de jurnalism de astăzi nu-l amintesc, la rînd cu știrea, reportajul, editorialul. Dar orice om care a făcut presă știe ce este „cursivul”, iar eu i-am învățat definiția încă de când eram în școala primară și nu știam că mă voi ocupa cîndva de asta. Horia Gârbea

Mîndrie și prejudecată

În anul de tumult social și politic 1990, o tînără

jurnalistă a fost trimisă de o revistă din noua

și impetuoasa presă „liberă” pentru a lua un inter -

viu unui vizibil (cînd nu se făcea invizibil) personaj.

Ea l-a întrebat ce face în timpul liber. Adică, voia să

spună, cînd nu se îndeletnicește cu acțiuni dintre

cele descrise de Curzio malaparte. Bărbatul de

acțiune cocheta deschis cu filosofia și arta, așa că i-a

răspuns că oscilează între metafizică și catharsis.

Repor tera, care probabil absolvise vreun liceu in -

dustrial „în preajma revoluției”, vorba clasicului, și

nu era dotată cu reportofon, cînd a notat cuvintele,

a comis ceea ce Freud a numit „act ratat”, supra -

punînd teatrul antic cu propria anatomie. A ieșit și

chiar s-a tipărit o replică memorabilă, înscrisă în

cronica epocii, iar cel care (nu) o rostise a rămas cu

ea lipită de sine, ca marca de scrisoare.

morala este că, dacă vrei să te faci înțeles, trebuie

să-ți evaluezi interlocutorul și să-i dai cît poate

rumega.