Creative writing

Mihai Barbu

Eseuri

Creative writing.À la Roumaine

(Scrierea creativă. O variantă 100% românească)

Colecția Arcadia

Mihai Barbu ne prezintă așadar altceva decât un curs de

„scriere” : el ni-i arată pe clasicii noștri nu în ipostaze de profesori

de creație, ci întrebându-se de ce (naiba) scriu. E bine să cunoaștem

răspunsurile lor, fie că scriem, fie că nu. Autorul învăluie totul în

modul său glumeț și serios - numai oamenii glumeți sunt cu

adevărat serioși - de a vorbi despre istoria literară dar și despre

totala relativitate a judecăților. Perspectiva e a lui Murphy, cel cu

aforismele pesimiste. Dacă există o lecție a volumului pe care-l veți

citi, aceasta este: în literatură, mai ales în cea pe care o scrieți, când

deveniți siguri de ceva, ați pierdut partida.

Mă bucur că Mihai Barbu are multe îndoieli, mult talent și nicio

certitudine. De aici începe arta. Citiți-l și vă veți convinge !       Horia Gârbea

• El, marele bărbat,

care era, în sinea lui, un misogin. Un om care la Ateneul Român, în

anul 1882, se întreaba: „Cum am putea, într-adevăr, să încredinăm

soarta popoarelor pe mâna unor fiine a căror capacitate craniană

este cu zece la sută mai mică?” El încearcă, acum, să afle ce gândesc

Ele despre poezia sa. Deşi are la cunoştinţă rezultatele unui studiu

anatomo-patologic asupra creierului („Din 1.000 de căpăâni

măsurate a rezultat 1.410 grame greutate mijlocie la bărbat și numai

1.250 grame la femei.“), Maiorescu face abstracţie de lipsa la cântar

a 160 grame creier de femeie în raport cu cel al bărbatului şi le cere,

imperios, doamnelor din familia lui lărgită să se pronunţe dacă

(poezia sa) e albă sau e neagră. Nevasta şi sora au stabilit, de comun

acord, că poezia maioresciană e bună. (Ce puteau să zică şi ele,

57

• bietele femei?!) Maiorescu le bănuieşte, însă, de nesinceritate şi de

un excesiv bun simţ. Mai face o încercare. Apelează, în acest sens, la

cumnata sa, Agnes Le Pretre, sora cea mare a primei sale soţii, căreia

îi scrie o misivă imperativă pentru a-i afla opinia (necruţătoare!)

privitoare la poeziile sale. E ziua de 11 septembrie 1863. Vă reamin -

tim că, la acea dată, Maiorescu era ditamai profesorul universitar,

decanul unei facultăţi şi urma, peste numai o săptămână, să fie ales

rector al Universităţii din Iaşi. „La noi e de dat o lovitură grozavă

cu talentul poetic, fără de care orice este de domeniul literaturii

stagnează. Până atunci nu poate fi vorba de estetică ş.a.m.d. Pentru

mine ar fi o fericire de nedescris să am un talent indiscutabil pentru

poezie. În majoritatea clipelor mă îndoiesc cu totul că ar fi aşa.