De-asupra orașului este cerul

De-asupra orașului este cerul

Antologie lirică. Filiala București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România

Poezie.Antologii    Coordonator Horia Gârbea

„Ne reamintim cu bucurie, la începutul acestui an, că au apărut până în prezent, cu sprijinul instituții partenere și al Editurii NEUMA, cinci antologii, numărând-o și pe aceasta. (...) Mulțumesc colegilor care au colaborat, unii chiar la toate. La ediția de față, au răspuns invitației dea trimite un singur poem pe tema aleasă, 67 de membri ai filialei noastre, București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, etalând o mare diversitate de stiluri, dar situându-se și de această dată de partea valorii literare. Poeții din filială, cei mai mulți din București, dar și câțiva din alte orașe, au reflectat cu sensibilitate la albastrul cerului așa cum se vede dintre clădirile unui oraș, plin de construcții care limitează privirea. Este o realitate pe care nu o putem ocoli, dar o putem descrie și încărca de semnificații pe măsura ideilor noastre de autori citadini.”  Horia Gârbea

„Pentru a cincea oară, Editura NEUMA participă la editarea antologiei anuale a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România. Este o bucurie și o colaborare firească pentru că mulți dintre poeții cuprinși în volum au publicat în revista NEUMA în cei peste șase ani de apariție a sa, iar un număr însemnat dintre ei au unul sau mai multe volume în colecțiile de poezie contemporană ale editurii.”   Andrea H. Hedeș.

Zăpada mieilor

Varujan Vosganian

merită să ne priviți, diminețile,

în pădurea Băneasa,

câinele Spiddy, un ciobănesc

de culoarea primei zăpezi

care și anul ăsta întârzie să vină

(de altfel, numele lui întreg e Spidag,

ceea ce pe armenește înseamnă alb ca zăpada)

și eu, cu mâinile adânc înfipte în buzunar,

ca și cum faptele ar putea fi ascunse,

socotind din mers că tăcerile ăși au și ele limba maternă

Spiddy amușină trunchiurile

care coboară în rădăcini nevăzute

eu privesc crengile subțiate din vârf și mi le închipui

ca rădăcinile unor copaci nevăzuți

el răscolește cu botul,

căutând în frunzișul jilav

eu privesc norii care întrupează,

pe rând, nălucile mele

fiecare c-o jumătate de lume peste care adaugă

o jumătate a lui

îngerul din văzduh ăși imaginează vedeniile mele

între cățelul pământului și al cerului, și ei tot albi,

tot spidag

mi-e teamă că zăpada mieilor,

cea din urmă ninsoare,

cu-atâta timp netrăit, iarna asta

o să cadă înaintea primei ninsori

(din ciclul, în curs de publicare, Poemele molimei)