×

Eroare

VmPlugin function createPlugin, class does not exist

No image set
Produs în stoc
Anul apariției:
2020
25,00 lei

25 lei - livrare prin Curier
Livrare gratuita la comenzi peste 200 lei

Pe Gabriel Burlacu, doctor în științe inginerești, nu pot să-l uit pentru că, de câte ori scriu un curs de fiabilitate, îl menționez la bibliografie cu lucrările sale din domeniu, dar și pentru că este mereu prezent în lumea literară. După volume de versuri, un roman și un lung răstimp de tăcere, autorul se află la al doilea volum de lirică din acest an dificil, 2020. Poezia lui Gabriel Burlacu este firească, nepretențioasă, simplă și uneori atât de lapidară că stingherește cititorul saturat de emfaza metaforelor. Gabriel Burlacu este un poet autentic, dar mai ales un iubitor al poeziei și al culturii, prototip al omului pentru care merită să scriem. Horia Gârbea

Gânduri

Mă duc spre seară în mica-mi bibliotecă,

Să mă odihnesc sub privirile cărților

M-așez pe scaunul adânc de la fereastră,

Cu teiul ce se-ncruntă către noapte sporovăiesc.

Simt călătoare umbră în modestă preajmă-mi,

Dar nici încaltea nu o pot cumva vedea!

Lumea se-mbată zilnic din via-n otrăvuri,

Într-o caleașcă duhovnicii zăreau

Evlavioasa… Ea!

Recenzii

Nu există încă recenzii pentru acest produs.