Emigrînd din altă singurătate

Ioan Barb

Emigrînd din altă singurătate

Poezie

Colecția Arca

Cuvintele lui Ioan Barb din această nouă carte a sa, emigrând dintr-o

singurătate aproape absolută, au o stranie proprietate de a încolți în

interiorul oricărui „vis înzăpezit”, renăscând în timpul zborului lor de căutare,

într-un cu totul alt trup, într-o cu totul altă viață, în care trăim, după cum

afirmă poetul, chiar suntem cu desăvârșire morți. Și asta, probabil, pentru că

și moartea, chiar și cea lăuntrică, ne poartă spre o altă viață. Renașterea are

loc prin sărut, prin iubire, când „buzele tale palide” se deschid în noapte,

luminând asemenea aripilor unui fluture hipnotizat de licărirea înșelătoare

a unuimuc de țigară aflat în scrumieră. Această transhumanță are loc, afirmă

poetul, cel puțin așa aș vrea să interpretez eu, în ciuda faptului că „ fiecare

despărțire rupe din noi ceva/ ce nu se mai repetă/ așa cum nu va mai reveni

nici un mort din pământ/ nici un suflet din infern.”        Nichita Danilov

MÂINE ORHIDEEA

VA ÎNFLORI DIN NOU

Poate mai aștepți încă

vremea când orhideea va înflori din nou

și va înnobila iar

cu parfumul său camera împăratului

acum

grădinarul îi stropește cu rouă frunzele palide

în fiecare dimineață se întreabă uimit

de ce nu strălucesc

așa cum odinioară

radiau

în odaia stăpânului

așteptând să vadă iar floarea

râzând în lumină în grădina sa

dar mâine poate

orhideea va înflori în taină

la altă fereastră ca un suspin

stins aievea peste surâsul tău