Fascinația lumilor ficționale

Gheorghe Glodeanu

Fascinația lumilor ficționale

Colecția Arcadia

40 lei

Cartea de față reprezintă o pledoarie

pentru imaginar. Sub acest aspect, ea se situează în prelungirea

câtorva studii pe care le-am publicat în ultimii ani: Între real și imaginar.

Incursiuni în proza fantastică franceză din secolul al XIX-lea (2020), Rătăcind

printre himere. O panoramă a prozei fantastice (2020), Mitografii. Incursiuni

într-o bibliotecă mitologică (2021), Incursiuni în imaginarul ezoteric

(2022) și Istoria prozei fantastice românești (2023). Cititor împătimit,

am fost mereu fascinat de lumile ficționale. În copilărie, am trăit

sub mirajul basmelor, după care am descoperit universul fabulos

al miturilor. Această înclinație spre tărâmurile imaginare m-a

îndreptat în mod firesc înspre capodoperele prozei fantastice. Am

apreciat această literatură deoarece am conștientizat faptul că ea

înseamnă altceva decât romanele de investigație socială pe care le

propune marea literatură realistă. Imaginarul m-a cucerit prin

faptul că reprezintă o fascinantă incursiune în inima misterului.

Călătorind prin niște insolite lumi ficționale, am trăit o mirifică

aventură spirituală. Proza fantastică are meritul de a demonstra că

realul este banal doar în aparență și că adevăratele semnificații sunt

adesea camuflate în spatele aparențelor. Gheorghe Glodeanu

O mențiune aparte merită și sărbătoarea vrăjitoarelor. În mod

obișnuit, sabatul trimite la odihna ce urmează celei de a șaptea zi a

Creației. Având o importantă funcție religioasă, el este răgazul consacrat

lui Dumnezeu. Există însă și o altă accepțiune a termenului, legată

de sărbătorile ciclurilor lunii. După cum se menționează în Dicționarul

de simboluri, din această perspectivă, sabatul ar fi sărbătoarea lunii

pline, celebrată în mod zgomotos. Este ziua în care luna încetează să

mai crească. De această ancestrală sărbătoare păgână pare să se lege și

sabatul vrăjitoarelor. Ideea este aceea că, în momentul în care Dumnezeu

se odihnește, lumea încape pe mâna demonilor. Potrivit credințelor populare, în noaptea de sabat, demonii și vrăjitoarele se

întâlneau într-un luminiș, într-un loc pustiu și sălbatic înconjurat de

mlaștini, unde se dedau celor mai fioroase orgii. După cum precizează

ocultistul și demonologul Jacques Collin de Plancy în Dicționarul

diabolic, „locul care servește acestei adunări este blestemat, încât pe el

nu mai crește nici iarbă”. Fiind înzestrate cu puteri supranaturale, se

credea că vrăjitoarele soseau la aceste festinuri zburând pe o coadă de

mătură. Goliciunea lor devine simbolică, sugerând ideea renunțării la

orice normă. După cum precizează același Jacques Collin de Plancy, sabatul era convocat, de regulă, „în noaptea de miercuri spre joi sau

vineri spre sâmbătă”. În Dicționarul de mistere, René Louis menționează

faptul că sabatul nu putea avea loc duminica, pentru că aceasta este

ziua Domnului. Drept consecință, se preferau anumite date: „2 februarie,

zi nefastă prin excelență, 30 aprilie, ziua Sf. Walpurge, 23 iunie,

ajunul Sf. Ioan, 31 octombrie, în amintirea druizilor”. Diavolul participa

la aceste întâlniri sub nume și înfățișări diferite, precum Leonard sau

Marele Țap Negru.