25 lei - livrare prin Curier
Livrare gratuita la comenzi peste 200 lei
Gheorghe Glodeanu
Colecția Arcadia
40 lei
Cartea de față reprezintă o pledoarie
pentru imaginar. Sub acest aspect, ea se situează în prelungirea
câtorva studii pe care le-am publicat în ultimii ani: Între real și imaginar.
Incursiuni în proza fantastică franceză din secolul al XIX-lea (2020), Rătăcind
printre himere. O panoramă a prozei fantastice (2020), Mitografii. Incursiuni
într-o bibliotecă mitologică (2021), Incursiuni în imaginarul ezoteric
(2022) și Istoria prozei fantastice românești (2023). Cititor împătimit,
am fost mereu fascinat de lumile ficționale. În copilărie, am trăit
sub mirajul basmelor, după care am descoperit universul fabulos
al miturilor. Această înclinație spre tărâmurile imaginare m-a
îndreptat în mod firesc înspre capodoperele prozei fantastice. Am
apreciat această literatură deoarece am conștientizat faptul că ea
înseamnă altceva decât romanele de investigație socială pe care le
propune marea literatură realistă. Imaginarul m-a cucerit prin
faptul că reprezintă o fascinantă incursiune în inima misterului.
Călătorind prin niște insolite lumi ficționale, am trăit o mirifică
aventură spirituală. Proza fantastică are meritul de a demonstra că
realul este banal doar în aparență și că adevăratele semnificații sunt
adesea camuflate în spatele aparențelor. Gheorghe Glodeanu
O mențiune aparte merită și sărbătoarea vrăjitoarelor. În mod
obișnuit, sabatul trimite la odihna ce urmează celei de a șaptea zi a
Creației. Având o importantă funcție religioasă, el este răgazul consacrat
lui Dumnezeu. Există însă și o altă accepțiune a termenului, legată
de sărbătorile ciclurilor lunii. După cum se menționează în Dicționarul
de simboluri, din această perspectivă, sabatul ar fi sărbătoarea lunii
pline, celebrată în mod zgomotos. Este ziua în care luna încetează să
mai crească. De această ancestrală sărbătoare păgână pare să se lege și
sabatul vrăjitoarelor. Ideea este aceea că, în momentul în care Dumnezeu
se odihnește, lumea încape pe mâna demonilor. Potrivit credințelor populare, în noaptea de sabat, demonii și vrăjitoarele se
întâlneau într-un luminiș, într-un loc pustiu și sălbatic înconjurat de
mlaștini, unde se dedau celor mai fioroase orgii. După cum precizează
ocultistul și demonologul Jacques Collin de Plancy în Dicționarul
diabolic, „locul care servește acestei adunări este blestemat, încât pe el
nu mai crește nici iarbă”. Fiind înzestrate cu puteri supranaturale, se
credea că vrăjitoarele soseau la aceste festinuri zburând pe o coadă de
mătură. Goliciunea lor devine simbolică, sugerând ideea renunțării la
orice normă. După cum precizează același Jacques Collin de Plancy, sabatul era convocat, de regulă, „în noaptea de miercuri spre joi sau
vineri spre sâmbătă”. În Dicționarul de mistere, René Louis menționează
faptul că sabatul nu putea avea loc duminica, pentru că aceasta este
ziua Domnului. Drept consecință, se preferau anumite date: „2 februarie,
zi nefastă prin excelență, 30 aprilie, ziua Sf. Walpurge, 23 iunie,
ajunul Sf. Ioan, 31 octombrie, în amintirea druizilor”. Diavolul participa
la aceste întâlniri sub nume și înfățișări diferite, precum Leonard sau
Marele Țap Negru.