În sfârșit, acasă! Minunata călătorie a unei fetițe-licurici

Andrea H. Hedeș, ilustrațiile și coperta Andrei Hedeș

În sfârșit, acasă! Minunata călătorie a unei fetițe-licurici

Roman pentru copii

Colecția Puck

35 lei

Andrea H. Hedeș (n. 23.02.1077, Dej) este scriitoare, eseistă, traducătoare, critic literar, editoare și jurnalistă.

Andrei Hedeș (n. 2.01.2010, Cluj-Napoca) este pasionat de fotografie, design IT, istorie și limba engleză.

Val-Vârtej! Un carusel de aventuri nemaipomenite, strălucitoare, înspăimântătoare, atât de extraordinare, încât nimeni nu poate spune, la finalul acestei mari călătorii a unei fetițe-licurici, decât: „În sfârșit, acasă!”

Capitolul III

În care se arată că biblioteca nu e tocmai un paradis,

pe când bucătăria poate fi unul, dar că, până la urmă,

un somn bun le întrece pe toate.

Dar Iana?... Inchipuiți-vă că nici nu a apucat să se dezmeticească

bine că s-a și trezit aspirată în interiorul corniței de pe

capul melcului. Imediat a început să alunece ca printr-un tobogan

cilindric de cauciuc, cu mare viteză, așa că se sperie și începu

să strige cât putea: Ajutor! Ajutor! Dar fără folos, căci

melcul era alcătuit dintr-o carne groasă prin care nu trecea nici

un sunet. Așa că alunecă, alunecă, din vârful capului melcului,

de-a lungul trunchiului și asta dură ceva timp, căci melcul era

un melc mare. Apoi se izbi de ceva și se trezi acoperită de cărți.

Ajunsese în biblioteca melcului. Cu mare greutate reuși să iasă

de sub movila de cărți ce o acoperea, împingându-le cum putea

cu mâinile, cu coatele, cu umerii și cu picioarele. Își eliberă mai

întâi capul, iar apoi reuși să iasă cu totul dintre cărți. Era plină

de vânătăi și o dureau toate, părul îi era ciufulit și rochia boțită.

Se uită împrejur, dar un nor de praf stârnit de aterizarea

ei in bibliotecă o împiedică să vadă mare lucru. Așa că își aranjă

rochița și îi netezi cutele, își scutură aripioarele și codițele de

praf. Între timp praful se mai așezase, așa că privi de jur

împrejur. Era o încăpere mare și rotundă. Peste tot erau rafturi

de cărți care se încolăceau într-o uriașă spirală pe toată suprafa

ța pereților și a tavanului încăperii. Rafturile gemeau de o

mulțime de cărți învălmășite, iar pe jos erau movile și movilițe

de cărți căzute de pe rafturile deja neîncăpătoare. Era o

învălmășeală de cărți atât de prăfuite încât nu puteai distinge

literele de pe coperți și nici măcar culoarea coperților. Iana începu

să plângă.

– Vai, unde am ajuns! Aceasta e brambureală, nu e bibliotecă!

Cum s-a putut aduna atâta mizerie? Trebuie să ies de aici!