Kilometrul zero și alte poeme

Poezia lui Mihai Păcuraru oscilează între nostalgiile edenice și un fel de suprarealism. Imaginaţia bogată a poetului combină reperele din realitate în tablouri inedite, luxuriante. Acestea sunt pe rȃnd luminoase sau terifiante, bogate în obiecte asamblate surprinzător. Vrei un preţ pentru scrisul tău? întreabă retoric poetul. Nu ai primit arginţii pentru aurora boreală? Pot crede că Mihai Păcuraru și-a primit – de la Destin – onorariul auroral!
Horia Gȃrbea

KILOMETRUL ZERO

... dacă un capăt e kilometrul zero al fiinţei,

voi flutura batista deasupra unui zid

adio sau altceva depărtat de îngrămădirea fierbinte

din care vrei să scapi

pulbere în vȃnt pe copitele unui Pegas...

...dacă vrei să albești cămara neagră a fiinţei

ce te stoarce strugure cu vin tȃrziu

în căușul stelelor, și cuvintele ce se sperie

unele de altele împreunate forţat

animale-tigru, cuvintele de care nu scapă nimeni,

alunecȃnd pe clapele negre și albe

în kilometrul zero al fiinţei tale...

(crezi cu ceea ce vezi: un ochi e în tine, un ochi e în afară)

...dacă fumul și locul vreascurilor nu-ţi vor mușca

din durerea îngropată, colţuri distrugi și colţuri lași pe străzi,

fără să-ţi plȃngi în pumni fiinţa,

fără să-ţi plȃngi teama de negustorul

de suflet și de anii tăi, după ce se umple tȃrziu

cu moloz cupa - ești la kilometrul zero...