Ultimul înger

 Menuț Maximinian

Ilustrații și coperta Marcel Lupșe

Ultimul înger

Poezie, Colecția Arca

Într-o vreme în care dimensiunea transcendentă a omului se află sub asediu, poetul Menuț Maximinian ne propune, într-o insolită profesiune de credință, o cronică a viețuirii întru ființă a ruralității românești și, deopotrivă, o fenomenologie a îngerului, ca articulație între sacru și profan, privită din aceeași perspectivă a relației întru totul aparte a lumii românești cu divinul. O relație de o naturalețe christică, în care totul se petrece în termenii unei familiarități respectuoase a omului cu Acela care l-a creat. Horia Bădescu.

De când stă la noi

Îngerul e om

Barba e aspră şi colţuroasă

Ochii se schimbă

din albastrul cerului

în verdele pământului

Faţa din albă

devine roşie

ca mărul copt

Râde

când atinge pământul Se pierde

în mirosul trandafirilor

Şi mintea

începe să priceapă

firea omului

Cădelniţare

Muzica îngerului

De la capăt de lume

Doborât de patimi

cântând

Aliluia