Minunata viață a personajelor

Personajele literaturii române în peste 200 de opere a peste 140 de autori

Eseuri publicate în România Literară începând cu anul 2005

Ce sunt personajele? Niște ființe care viețuiesc și sunt descrise trăind, asemeni oamenilor reali. Majoritatea sunt oameni. Dar nu toți, cum se va vedea în curpinsul acestei cărți. Substanța literaturii realiste, sau aflate la marginea realității cunoscute, este viața personajelor. Paginile acestea înearcă să rezume condiția personajelor semnificative ale literaturii române.

O istorie a vieții personajelor literare românești, în datele ei cele mai palpabile, se confundă cu viața societății românești, ea însăși, din ultimii 150 de ani. Dintre aspectele concrete ale vieții personajelor le-am ales pe cele care se apropie cel mai mult de cele ale oamenilor adevărați: beții, violențe, amoruri, jocuri, călătorii și lecture.

Sunt personaje excepționale ca eroi, dar inconsistente ca oameni. Altele sunt extreme de semnificative în existența lor realmente sau numai apparent banală. Le prefer hotărât pe ultimele și cred că ele dau imaginea corectă a epocii lor ca și senzația plăcută, de suculență, a unei opera literare importante. Autorul

Glasul personajelor din tren

Trenurile lui Caragiale merg încet și poposesc îndelung în gări. E timp de taclale și de acțiuni previzibile. Trenul regal stă 25 de minute în urbbea Z. Și tot nu e destul. Trenul Miței, consoarta amicului din C.F.R., face pause immense în care călătorii mănâncă gogoși pe peron. Soacra lui Mialache, în trenul de plăcere spre Sinaia, are timp să cumpere vișine dintr-o gară secundară în care acest tren oprește nesmintit. Expresul București-Berlin face haltă la Mizil.

Trenul Iași-București face și el o haltă La Medeleni stârnind totuși enervarea unui călător: ce gară mai e și asta, domnule!? În romanele lui Ionel Teodoreanu și Camil Petrescu, trenurile sunt libere, ca la Caragiale. La G. Brăescu, ele devin supraaglomerate, mai ales de sărbători. Se călătorește și pe tampoane. Un personaj, Jean Vălimărescu, înnebunește în ajun de Paște, în ”simplon”, din pricina stresului provocat de aglomerație.