Până la cer te mănâncă pământul

Costel Nedelcu

Până la cer te mănâncă pământul

Roman, ediția a doua revăzută

Colecția Horatio

Costel Nedelcu este un romancier care nu își ascunde impulsurile

realiste și nici pe cele pamfletare. Romanul său, scris la persoana întâi și asumat de un narator în spatele căruia ghicim autorul, are toate datele unei confesiuni veridice despre tumultul Revoluției din 1989 și a vremurilor dificile care au urmat. Cititorul va empatiza cu eroul și va deplânge dezastrele care au venit la pachet cu libertatea și democrația, câte au fost și acestea. Desprinderea de un regim odios s-a făcut cu dureri, dar și cu scene de comedie absurdă. Autorul este un observatorfin și lucid al epocii pe care am traversat-o. Horia Gârbea

Când auziră însă că era și Vencia, directorul de institut din aceeași curte cu a instituției lor, prieten cu directorul lor general, amândoi au zbughit-o în dulapul cu haine al gazdei. După ce doamna Pantiș a deschis ușa,Vencia s-a retras. Milițianul a rămas să facă verificările de rigoare. A fost îngăduitor cu doamnele, dar a întocmit un proces-verbal în care erau consemnate faptele. Operațiunea dură mai bine de o jumătate de oră, timp în care cei ascunși în dulapul de haine, neștiind că Vencia plecase acasă, rămaseră fără aer. Aproape că-i luase leșinul, iar șuieratul respirației lor grele fu auzit de milițian.

– Ce se întâmplă aici, doamnelor?

Ele nu apucară să-i răspundă când, înăbușit, auziră un glas slab: „mor”. Milițianul deveni nervos.

– Ce se întâmplă în casa asta?! se răsti milițianul.

Mă aflu în casa ororilor?

Deschise dulapul și din el se prăbuși Victorescu, vădit afectat din pricina bolii de inimă de care suferea.

– Să chemăm repede salvarea! strigă speriat

milițianul.

– Nu, îmi voi reveni, dar numai aveam aer. Nu de dumneavoastră ne-am ascuns, ci de director, gâfâi Victorescu.

– Vă era rușine de el, așa-i?

– Nu, ne era frică!

De atunci, cheful pentru beții și benchetuieli al

prietenilor soției doctorului se termină pentru totdeauna.

Pățania ajunse la urechile lui Andrei la mult timp după ce se întâmplase și pentru colegii săi fusese un motiv considerat justificat pentru schimbarea lui Victorescu. În acel ianuarie 1990, oamenii simțiseră gustul revoltei și-l incriminară. Nu delapidase, nu silise pe nimeni în convingeri politice.