Piese triste pentru cei prea veseli

Cosmin Andrei Tudor își întregește profilul complex de scriitor prin publicarea, după volume de poezie, proză scurtă și roman, unei culegeri de teatru. Evit să folosesc clișeul „tânăr autor” pe care vârsta l-ar justifica după anii împliniți, dar experiența lui scripturală și editorială îl face inoperant. Scrierile dramatice ale lui Cosmin Andrei Tudor atestă aceeași atenție și seriozitate în scris, alături de ingeniozitate și îndrăzneala de a inova. El este un scriitor complet, clar definit, nu este doar o speranță a literaturii, ci o certitudine. Horia Gârbea

– Dar să revin. În ultima vreme, credința mea a suferit lovituri date de nimeni, date de nicăieri. În toată viața mea nu m-am îndoit, iar acum m-a lovit năpasta. La bătrânețe. Nu dorm nop8ile. Stau la fereastră și ascult cucuvelele. Și vântul. Și ploaia. Mai ales ploaia. Grele sunt nop8ile când plouă. Atunci și gândul e mai ud și mai apăsător. Parcă-ți apasă nervii. Poate că numai un astfel de gând poate avea greutate. Dar despre ce gând este vorba, că până acum am spus verzi și uscate? Stau și mă întreb nopțile și dacă adorm nu rezolv nimic; întrebarea stăruie și-n vis: ești sau nu acolo? Poate-i cam vagă. Dar limba nu-mi poate ajuta să o formulez mai bine. E prea săracă. Ce-nseamnă tu pentru tine? Ce-nseamnă ești pentru tine? Dar nu? Poate că nu-nseamnă nimic și râzi pe undeva pe-acolo. Pe-acolo unde? Știu că dacă te aflu te voi pierde, dar parcă aș risca pierderea. Moartea va fi mai ușoară, iar coșciugul mai ușor de cărat pentru ciocli. Și poate mă vei ierta. Cine știe? Spun prostii. N-am avut niciodată astfel de gânduri. Am crezut orbește toată viața. Este oare cu putință ca la vârsta mea, la care alții au glaucom, mie să mi se limpezească vederea? Miop rămân, totuși.

(râde vag)

– Iartă-mă, Doamne, că păcătuiesc! Nu știu ce-i cu mine. Va trebui să caut bine în memorie să văd ce a provocat această ruptură. Dar nu am găsit nimic până acum. Și mi-am luat viața de la început. Aș fi putut în același timp să-mi scriu memoriile. Poate nu am căutat bine? Poate pricina rupturii se află în memoria altcuiva? Nu-i exclus. Dar ce să fac acum? Să caut în amintirile tuturor oamenilor?

(în spatele vitraliilor se vede o umbră care trece repede de la stânga la dreapta)

Îndoiala

piesă într-un tablou și-o fotografie