No image set
Produs în stoc
Anul apariției:
2020
25,00 lei

25 lei - livrare prin Curier
18 lei - livrare prin Posta Romana
Livrare gratuita la comenzi peste 200 lei

Maria Chirtoacă, cunoscută mai ales ca autoare pentru copii și membră a Uniunii Scriitorilor din România, ale cărei polifonii inaugurează colecția Icar a Editurii NEUMA, scrie poezie tradiționalistă, foarte adesea cu prozodie clasică, fiind o bună cunoscătoare a tehnicii versificației. Sursa de inspirație e cel mai adesea religioasă, Dumnezeu nu este pentru autoare obiect de îndoială și contestare, ci este văzut mereu ca un părinte bun și iertător. Foarte rar, poeta lansează săgeți polemice asupra celor care nu mai suportă dulcele stil clasic, considerându-l desuet: Hai, puneți-i cătușă pornirii mele care/ Își scrie încă versul cuminte în tipare,/ Poftiți, mușcați din carnea vetustei mele forme... Dar supărarea trece repede, căci nimeni nuvrea să muște din carnea lirismului rimat și în vastul teritoriu al poeziei este loc pentru toată lumea. Horia Gârbea

Către zeii păgâni

O viață am și, de v-aș da-o vouă
Scriind mereu poeme-n cinstea voastră,
Icoane-n șir de v-aș stropi cu rouă
Și v-aș cânta ca pasărea măiastră

Și, dac-apoi ar fi să trec prin vreme
Așa cum trece vântul pe coline,
Voi, zei, rămâneți pururi și poeme
Vor fi destui în locu-mi, să vă-nchine

Și dac-ar fi să mă mai nasc o dată
Și-apoi, pe rând, mai multe vieți să-ndure
Făptura mea fragilă, re-ncarnată,
Aș face față sorții mele dure

Și v-aș cânta din nou nemărginirea
Și v-aș aprinde iar câte-o feștilă,
Dar, cât mi-ar fide sinceră trăirea,
Tot n-aș simți în ochii voștri milă...

Recenzii

Nu există încă recenzii pentru acest produs.