Tăcerea din jurul rodiei

Între timp - în distanța de un deceniu de când ne-am întâlnit și i-am citit primele creații - poezia Romiței Mălina Constantin s-a decantat și s-a stabilizat. Versurile ei au dobândit o rigoare internă, frazarea poetică are acum un tipar personal, lucrurile care o privesc au mers înspre bine. Numai cu sine găsește poeta pricini interminabile de colocviu, chiar și atunci când pare că înregistrează apatic un peisaj urban, sau când evocă, sub semnul unei benefice economii a rostirii, evenimente interioare. Punându-și pe mai departe în valoare vocația lirică, Romița Mălina Constantin își va rafina și mai mult versul, până la dobândirea unei voci inconfundabile, asemenea autorilor mereu reînnoiți în expresivitate. Ovidiu Pecican.

Octave

lasă-mi sufletul în această lume

nu cu teama singurătății

ci cuprinzându-l ca pe o floare

ce stă să respire

adevărata Înviere

lasă-mi îngerul să glumească cu viața

din Lumină

Lumină cernând

îndură-mă ca pe o mare nechibzuită

care aleargă și bate la uși

știind că Dumnezeul Dumnezeului ei

o ascultă cum scutură

țărâna din anotimpuri.