Umbra mea urcă pe scenă

Any Drăgoianu nu-și calmează întru totul angoasele, dar are acces la reflecţii mai profunde. Dacă pozele de vitrină există și ele, poeta le echilibrează bine cu versuri mai adânci si mai confesive. Cămaşa de forţă a devenit confortabilă. Poeziile au încă destul din disperarea cu care “ femeia” care se juca periculos cu focul voia să incendieze lumea. Privirea este însă mai largă, se simte o tentaţie a împăcării cu Universul şi cu destinul. Contez în continuare pe Any Drăgoianu şi cred că trebuie să urmărim cu atenţie maturizarea ei promiţătoare, textele tot mai ofertante şi mereu vitale. Horia Gârbea

Umbra mea urcă pe scenă

se măsoară cu verbele

îngrămădite în pieptul actorilor

nimeni nu răspunde la provocare

un control absolut al cortinei

regizorul tresare

am făcut ceva greşit

spectatorii încep să râdă

umbra mea

albă ca o statuie

se clatină spre stânga

unde Ana și Manole încearcă un dialog

ciucurii cortinei se lipesc

pe pieptul actriţei

odată cu mortarul

umbra înaintează vulgar

depăşeşte toate graniţele baladei

nu deţin controlul

cineva a făcut o farsă

poate un amant secret

care vrea să-l alunge pe meşterul îngâmfat

cine sunt eu

și de ce e atât de îngustă scena

spectatorii aplaudă ca la un show de duzină

brusc umbra mea se retrage

înţelegând neputinţa schimbărilor istorice

într-un cadru perfect

Ana își plânge de veacuri

trupul/frumuseţea/pruncul