Înființată în 2014 de către poeta Andrea H. Hedeș, editura clujeană NEUMA s-a născut sub auspiciile trandafirului alb, logo-ul desenat de Laura Poantă și al motto-ul parfum de carte. Editura NEUMA și-a propus să se centreze pe promovarea calității și a valorii, pe respectul pentru oameni și cărți, toate acestea reflectându-se în colecțiile de literatură română contemporană.

Rod al dăruirii echipei NEUMA, bogata activitate editorială a propus publicului larg și autorilor mai multe colecții. Este vorba despre colecțiile de poezie, Ipostaze, Arca și Icar; colecția de critică literară și eseu, Arcadia, colecția de proză, Horatio, colecția de teatru, Prospero, colecția de literatură pentru copii, Puck, precum și unele dintre cele mai frumoase antologii, sub îngrijirea poetului, prozatorului și dramaturgului Horia Gârbea. De o atenție deosebită s-a bucurat literatura română din diaspora, mai precis din Spania, scriitori importanți în comunitatea românească iberică fiind aduși în atenția publicului de acasă, fiind prezenți cu volume de poezie la Editura NEUMA.

Literatura universală este prezentă printr-o serie de colecții de poezie. Colecția Cărțile Avangardei propune, sub îngrijirea poetului Leo Butnaru, poeții deveniți clasici ai poeziei ruse: Vladimir Maiakovski, Velimir Hlebnikov, ș.a.m.d. Colecția Mekong, îngrijită de Andrea H. Hedeș, apare cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din Vietnam și aduce în fața cititorilor români poezia vietnameză a zilelor noastre. Colecția Poeți chinezi contemporani, îngrijită de către sinologul Constantin Lupeanu, prezintă creațiile celor mai importanți poeți chinezi de astăzi.

Cărțile Editurii NEUMA sunt prezentate în Revista NEUMA, revistă de cultură ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Revista NEUMA este o revistă care apare atât on-line cât și în format tipărit și care este citită pretutindeni unde există comunități românești, ceea ce arată că diaspora păstrează un contact strâns cu limba, literatura și cultura română. Revista este cunoscută și accesată on-line și de către cititorii din alte culture, întrucât traducerile de literatură universală contemporană prezente în paginile revistei fac din aceasta un punct de interes.

Autorii și cititorii editurii NEUMA au devenit prieteni și parte din ceea ce chiar ei numesc familia NEUMA, lucru resimțit în atmosfera plină de cordialitate și căldură care însoțește întotdeauna lansările de carte, fie că acestea au loc la Cluj sau la București, la Madrid sau la Londra, la Gaudeamus sau în sala unei biblioteci, teatru sau muzeu, sau, pe celebra, de acum, Stradă de C'Arte. Majoritatea scriitorilor care au debutat la Editura NEUMA au devenit și membrii ai Uniunii Scriitorilor din România. Cei consacrați deja sunt scriitori recunoscuți și onorați cu premii atât la nivel național cât și internațional. Despre ei și despre realizările lor, dar, mai cu seamă, despre  cărțile lor puteți citi în cele mai importante reviste literare.

Cărțile Editurii NEUMA au fost prezente la târguri, festivaluri, lansări și alte evenimente literare și culturale internaționale, amintim doar Târgurile de carte de la Chișinău, Paris, Londra, Bologna sau Beijing, evenimente în Spania, Italia, China, Vietnam, Canada.

Ca o încununare a acestui parcurs, Editura NEUMA a fost onorată în 2018, în cadrul Galei APLER cu Premiul de Excelență 2017 al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România, Premiu acordat Editurii NEUMA pentru susținerea literaturii românești contemporane.